Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2027
Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2027 este elaborat în acord cu obiectivul Uniunii Europene (UE) de conservare, protecție și îmbunătățire a calității mediului și conform cu art. 11, art. 191 și 174 din Tratatul de Funcționare a UE. PDD adresează provocările identificate în cadrul celui de-al doilea obiectiv de politică din Regulamentul nr. 1060/2021, ”O Europă mai verde”.
PDD contribuie la transformarea economiei UE într-o economie modernă, competitivă și eficientă, disociată de utilizarea resurselor, conform obiectivelor Pactului Verde European (PVE) și Planului de acțiune UE privind reducerea la zero a poluării, ca parte integrantă a PVE.
PDD contribuie la adaptarea la schimbările climatice prin creșterea eficienței energetice și dezvoltarea sistemelor inteligente de energie, a soluțiilor de stocare și a sistemului energetic, dar și la îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată; economia circulară; conservarea biodiversităţii; calitatea aerului; decontaminarea siturilor poluate.
Obiective specifice:
Promovarea accesului la apă și o gospodărire sustenabilă a apelor (FEDR si FC)
Promovarea tranziției la o economie circulară și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor (FC)
Tipuri de activități eligibile:
Investiții în sectorul apei și apei uzate, pentru a îndeplini cerințele directivelor de mediu (FEDR+FC);
Gestionarea eficientă a deșeurilor în vederea accelerării tranziției spre economia circulară, pentru a îndeplini cerințele directivelor de mediu (FC)
Pentru Aquatim, PDD va asigura continuarea investițiilor începute în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), conducând astfel la realizarea Axei 3 POIM, împreună cu obiectivele acesteia, respectiv dezvoltarea infrastructurii de mediu in condiții de management eficient al resurselor, conservarea si protecția mediului si promovarea utilizării eficiente a resurselor, creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației.